Locuința Protejată Maxim pentru Persoane Adulte cu Dizabilități Bodogaia face parte din categoria centrelor rezidențiale pentru persoane adulte cu dizabilități. Locuința protejată maxim funcţionează ca şi componentă funcţională a Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Harghita fără personalitate juridică și face parte din cadrul Complexului de servicii Cristuru Secuiesc. Are capacitatea maximă de 9 locuri.
Locuința Protejată Maxim pentru Persoane Adulte cu Dizabilități Bodogaia
- asigură furnizarea serviciilor sociale în interesul beneficiarului şi în baza contractului încheiat cu acesta, sau cu reprezentantul legal al acestuia;
- asigură furnizarea serviciilor sociale cu găzduire, cu titlu permanent sau temporar;
- asigură întocmirea documentaţiei privind primirea, evaluarea nevoilor beneficiarului, ieşirea din centru, informarea acestuia, precum şi înregistrarea şi arhivarea documentelor, cu respectarea prevederilor legale din domeniu;
- asigură cazarea, hrana, cazarmamentul şi condiţiile igienico-sanitare corespunzătoare persoanei cu handicap asistate, precum şi întreţinerea şi folosirea eficientă a bunurilor din dotare;
- asigură realizarea activităţilor de recuperare specifice handicapului şi persoanei;
- identifică mediile în care poată fi reintegrată orice persoană beneficiară care a parcurs programele de recuperare, reabilitare şi a beneficiat de consiliere;
- organizează activităţile specifice terapiei ocupaţionale în raport cu restantul funcţional al persoanei internate, în vederea reabilitării şi recuperării acestuia;
- organizează activităţi psihosociale şi culturale;
- asigură consiliere şi informare privind problematica socială (probleme familiale, psihologice, etc.);
- asigură asistenţă medicală curentă şi de specialitate, recuperare, îngrijire şi supraveghere permanentă a beneficiarilor internaţi;
- acordă sprijin şi asistenţă de specialitate în vederea prevenirii situaţiilor care pun în pericol siguranţa persoanelor potenţial beneficiare;
- monitorizează şi analizează situaţia persoanelor cu handicap internate, ulterior finalizării programelor de recuperare şi integrare profesională sau socială;
- organizează activităţi de socializare în vederea relaţionării beneficiarilor cu mediul exterior locuinței;
- acordă sprijin şi asistenţă de specialitate în vederea prevenirii situaţiilor care pun în pericol siguranţa beneficiarilor;
- asigură aplicarea obiectivelor, care îi revin din Planul operaţional de realizare a obiectivelor Strategiei Direcţiei generale, în vederea asigurării creşterii calităţii activităţii de protecţie specială a persoanelor cu handicap asistate;
- gestionează fondurile alocate în conformitate cu specificul activităţii desfăşurate;
- analizează necesităţile şi înaintează DGASPC Harghita propunerile privind aceste necesităţi;
- conduce evidenţa contabilă proprie în subordinea directă a DGASPC Harghita;
- asigură întreţinerea şi folosirea eficientă a bazei materiale şi a bunurilor din dotare;
- dezvoltă parteneriate şi colaborează cu organizaţii, instituţii, în condiţiile legii, în vederea diversificării serviciilor sociale furnizate;
- asigură îndeplinirea măsurilor de aducere la cunoştinţă atât personalului, cât şi beneficiarilor a prevederilor din regulamentul propriu de organizare şi funcţionare;
- elaborează carta drepturilor beneficiarilor, specific tipurilor de beneficiari cărora li se adresează;
- asigură respectarea standardelor specifice minime de calitate obligatorii pentru serviciile sociale cu cazare de tip centru de îngrijire și asistență destinate persoanelor adulte cu dizabilități;
- asigură implementarea şi monitorizarea standardelor de control intern/managerial, conform cerinţelor din Ordinul SGG nr. 600/2018 privind aprobarea Codului controlului intern managerial al entităţilor publice.
Principalele funcţii ale serviciului social „Locuința Protejată Maxim pentru Persoane Adulte cu Dizabilități Bodogaia” sunt următoarele:
a) de furnizare a serviciilor sociale de interes public general/local, prin asigurarea următoarele activităţi:
- reprezentarea furnizorului de servicii sociale în contractul încheiat cu persoana beneficiară;
- găzduire pe perioadă nedeterminată;
- evaluare nevoilor individuale;
- reevaluarea nevoilor beneficiarilor conform unui calendar prestabilit;
- planificare activităţi/servicii, întocmirea planului personal de viitor, care este întocmit de către o echipă (formată din asistent social, psiholog, medic sau asistent medical, etc.). Planul personal de viitor se va elabora în baza evaluării/reevaluării nevoilor beneficiarului, a datelor cuprinse în documentele emise de stucturile specializate în evaluare complexă, în evaluările și recomandările medicale, în documentele emise de alte structuri de specialitate și va cuprinde informații privind:
- numele și prenumele beneficiarului;
- numele și profesia/ocupația persoanei/persoanelor care au elaborat planul individual de intervenție;
- numele responsabilului de caz;
- activitățile derulate/serviciile acordate pentru a acoperi nevoile de îngrijire personală, menținerea și/sau ameliorarea stării de sănătate și a autonomiei fizice și psihice, nevoile de recuperare/reabilitare funcțională, nevoile de integrare/reintegrare socială;
- programerea activităților și serviciilor: zilnică, săptămânală sau lunară;
- termenele de revizuire ale planului;
- semnătura beneficiarului sau, după caz, a reprezentantului său legal;
- semnătura responsabilului de caz;
- monitorizarea situaţiei beneficiarului şi a aplicării planului personal de viitor;
- îngrijire personală – locuinţa protejată dispune de dotările necesare pentru realizarea; îngrijirii personale;
- viaţă activă şi contacte sociale, prin încurajarea şi promovarea un stil de viaţă sănătos, independent şi activ;
- asistenţă pentru sănătate, prin organizarea de acţiuni de informare a beneficiarilor în vederea menținerii unui stil de viaţă sănătos;
- supravegherea condiţiilor de viaţă ale beneficiarilor;
- intervenţie în caz de urgenţă pentru rezolvarea unor situaţii de criză ale beneficiarilor: accidente, conflicte, boală etc.;
- socializare şi activităţi culturale;
- integrare/reintegrare socială -promovarea integrării/reintegrării sociale a beneficiarilor prin încurajarea şi sprijinirea acestora în a menţine sau dezvolta abilităţile pentru o viaţă socială activă, în scopul revenirii în familie şi în comunitate sau al construirii unei noi vieţi independente;
- cazare, prin asigurarea fiecărui beneficiar a unui spaţiu de cazare personal, corespunzător nevoilor proprii;
- alimentaţie, prin asigurarea condiţiilor necesare păstrării alimentelor şi preparării hranei zilnice;
- spaţii igienico-sanitare, Locuinţa protejată deţinând grupuri sanitare suficiente, accesibile;
- reabilitare şi adaptare a mediului ambiant, Locuinţa protejată asigurând beneficiarilor un mediu sigur de locuit şi adaptat acestora;
- igiena şi controlul infecţiilor, prin aplicarea măsurilor de prevenire şi control a infecţiilor, în conformitate cu legislaţia în vigoare;
- acordarea de suport şi sprijin beneficiarilor pentru adaptarea la condiţiile de viaţă şi de locuit din case;
- mediere, prin optimizarea relaţiilor sociale ale beneficiarilor, în locuinţa protejată şi în comunitate;
- suport pentru angajare, prin identificarea, ocuparea şi păstrarea unui loc de muncă;
- consilierea şi informarea beneficiarilor pentru a accesa şi valorifica resursele şi facilităţile comunităţii: sănătate, educaţie, muncă, activităţi recreative etc.;
- informare şi consiliere socială
- consiliere psihologică
- activități de abilitare şi reabilitare
- activități de îngrijire şi asistenţă
- activități de dezvoltarea/consolidarea aptitudinilor cognitive
- activități de dezvoltare/consolidare a deprinderilor zilnice ale beneficiarilor
- activități de dezvoltare/consolidare a deprinderilor de comunicare a beneficiarilor,
- activități de dezvoltare/consolidare a deprinderilor de mobilitate a beneficiarilor
- activități de dezvoltare/consolidare a deprinderilor de autoîngrijire a beneficiarilor,
- activități de dezvoltare/consolidare a deprinderilor de îngrijire a propriei sănătăţi,
- activități de dezvoltare/consolidare a deprinderilor de autogospodărire,
- activități de dezvoltare/consolidare a deprinderilor de interacţiune,
- activități de dobândirea independenţei economice,
- activități de educaţie/pregătire pentru muncă
- activități privind implicarea și participarea socială și civică a beneficiarilor,
- asistenţă şi suport acordate beneficiarilor pentru a-şi conduce independent viaţa, în acord cu propriile dorinţe;
- asistență în caz de deces.
b) de informare a beneficiarilor, potenţialilor beneficiari, autorităţilor publice şi publicului larg despre domeniul său de activitate, prin asigurarea următoarelor activităţi:
- mediatizarea serviciilor oferite în cadrul locuinței protejate;
- punerea la dispoziția beneficiarilor /reprezentanților legali/membrilor de familie de materiale informative privind organizarea centrului, activitățile derulate, condiții de admitere, procedurilor utilizate, precum și a oricăror aspecte considerate utile, materialele informative fiind prezentate și în forme adaptate;
- informarea continuă a beneficiarilor/reprezentanţilor legali/ reprezentanţilor convenţionali, asupra activităţilor/serviciilor derulate, procedurilor utilizate, precum şi a oricăror aspecte considerate utile (Ghidul beneficiarului, ROF, Regulamentul Intern, Norme interne, etc.) şi întocmirea unui proces verbal de informare;
- elaborarea și utilizarea unui Ghid al beneficiarului, ca material informativ, care va cuprinde date referitoare la regulamentul de organizare şi funcţionare al locuinţei protejate, activităţile derulate şi facilităţile oferite, drepturile şi obligaţiile beneficiarilor, care este oferit și explicat beneficiarului odată cu încheierea contractului de furnizare servicii, iar data efectuării informării și semnătura beneficiarului se consemnează în scris, în Registrul de evidență privind informarea beneficiarilor;
- stabilirea de către beneficiari împreună cu responsabilul de caz a unui set de reguli privind buna conviețuire în locuința protejată, denumite Regulile casei;
- accesul potenţialilor beneficiari/reprezentanţi legali/membrilor lor de familie familie, anterior admiterii beneficiarilor, pentru a cunoaşte condiţiile de locuit şi de desfăşurare a activităţilor, se realizează cu anunţarea prealabilă a şefului de centru. În timpul vizitei, beneficiarii/reprezentanţii legali-membrii familiei sunt însoţiţi de un angajat al DGASPC Harghita, Locuinţe protejate;
- elaborarea de rapoarte de activitate
c) de promovare a drepturilor beneficiarilor şi a unei imagini pozitive a acestora, de promovare a drepturilor omului în general, precum şi de prevenire a situaţiilor de dificultate în care pot intra categoriile vulnerabile care fac parte din categoria de persoane beneficiare, potrivit scopului acestuia, prin asigurarea următoarelor activităţi:
- sesiuni de informare a beneficiarilor/ reprezentanţilor legali/reprezentanţilor convenţionali ai acestora şi a personalului cu privire la drepturile înscrise în Carta drepturilor beneficiarilor şi Ghidul beneficiarului;
- măsurarea gradului de satisfacție a beneficiarilor cu privire la serviciile primite, centrul aplicând în acest sens o procedură proprie;
- informarea şi aducerea la cunoştinţa personalului a prevederilor Codului etic şi regulilor de conduită ale angajaţilor;
- sesiuni de instruire a personalului cu privire la prevenirea şi combaterea oricărei forme de abuz şi neglijenţă;
- informarea beneficiarilor/ reprezentanţilor legali/ reprezentanţilor convenţionali/ membrilor familiilor lor cu privire la modalităţile de exprimare a opiniilor şi sugestiilor sau de efectuare a sesizărilor şi reclamaţiilor cu privire la serviciile oferite;
- organizarea de sesiuni de instruire a personalului angajat cu privire la drepturile beneficiarilor;
- acordarea de sprijin şi asistenţă de specialitate în vederea prevenirii situaţiilor care pun în pericol siguranţa persoanelor cu handicap;
- dezvoltarea de parteneriate şi colaborarea cu organizaţii neguvernamentale şi cu alţi reprezentanţi ai societăţii civile, în vederea diversificării serviciilor de asistenţă specială, în funcţie de realităţi şi de specificul local;
- consilierea beneficiariilor precum şi a familiilor acestora, aplicând instrumente specifice de investigare socială (anchete sociale, analize biografice, interviuri, studii de caz);
- sensibilizarea comunităţii la nevoile specifice ale persoanelor cu handicap;
- instruirea personalului cu privire la metodele de abordare, comunicare şi relaţionare cu beneficiarii.
d) de asigurare a calităţii serviciilor sociale prin realizarea următoarelor activităţi:
-
- elaborarea instrumentelor standardizate utilizate în procesul de acordare a serviciilor;
- realizarea de evaluări periodice a serviciilor prestate;
- elaborarea şi implementarea procedurilor de lucru specifice serviciului social;
- întocmirea de proiecte şi programe care să asigure creşterea calităţii activităţii de protecţie specială a persoanelor cu handicap, în concordanţă cu specificul centrului, potrivit politicilor şi strategiilor naţionale, judeţene şi locale;
- monitorizarea şi analizarea situaţiei persoanelor cu handicap ulterior finalizării programelor de recuperare şi reintegrare profesională sau socială;
- aplicarea Planului Judeţean de asistenţă socială, în vederea asigurării creşterii calităţii activităţii de protecţie specială a persoanelor cu handicap asistate;
- punerea în aplicare a hotărârilor Consiliului Judeţean Harghita şi a deciziilor/dispoziţiilor directorului general al DGASPC Harghita.
e) de administrare a resurselor financiare, materiale şi umane ale locuinței protejate prin realizarea următoarelor activităţi:
- întocmirea proiectelor anuale de buget;
- evaluarea periodică a centrului de autoritatea/organizaţia/instituţia care îl coordonează metodologic şi/sau îl finanţează, conform unui set de indicatori care privesc eficienţa administrării resurselor umane, financiare, materiale, precum şi eficacitatea şi performanţa activităţii desfăşurate;
- identificarea surselor suplimentare de finanţare (donaţii, sponsorizări);
- implementarea Planului de îmbunătăţire şi adaptare a mediului ambiant;
- revizuirea anuală, sau ori de câte ori este nevoie, a fişelor de post în funcţie de dinamica şi cerinţele posturilor respective;
- întocmirea și implementarea Planului de instruire şi formare profesională pentru angajaţii proprii;
- gestionarea fondurilor alocate în conformitate cu specificul activităţii desfăşurate;
- încadrarea în resursele bugetare alocate, cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare, pe capitole de cheltuieli;
Beneficiarii serviciilor sociale acordate în „Locuința Protejată Maxim pentru Persoane Adulte cu Dizabilități Bodogaia” sunt persoane adulte cu dizabilități, cu handicap mental sau asociat, aflate în situaţii de dificultate sau în risc de excluziune socială, care dețin certificat de încadrare în grad de handicap pentru care Comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap Harghita a decis internarea în centrul rezidențial.
- beneficiarii să fie încadraţi într-un grad de handicap;
- tipul de handicap este mental sau asociat;
- să aibă vârsta de peste 18 ani;
- să aibă domiciliul în județul Harghita;
- să se confrunte cu riscul excluziunii sociale;
Criteriile orientative de selecţie pot fi:
- persoana nu are locuinţă şi nici posibilitatea de a-şi asigura condiţiile de locuit pe baza resurselor proprii sau acesta se află într-o stare avansată de degradare;
- nu are venituri proprii sau acestea nu sunt suficiente pentru a avea o viaţă ;
- nu se poate gospodării singură sau necesită îngrijire specializată;
- nu are familie (rude de gradul I, II) sau aceştia refuză sau se află în imposibilitatea de a-i oferi îngrijirea necesară;
- nu se află în întreţinerea unei sau a unor persoane obligate la acesta, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare(contract de întreţinere)
- este încadrată în gradul I de handicap cu drept la asistent personal dar nu au fost identificate persoane care să îi acorde îngrijirea necesară;
- cerere de admitere
- Hotărârea Comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap Harghita cu privire la instituirea măsurii de internare în cadrul LMP Bodogaia, în original
- cartea de identitate şi certificatul de naştere al beneficiarului, în copie;
- cartea de identitate a soţului/soţiei şi/sau a copilului/copiilor adulţi ori cartea de identitate a membrului/membrilor de familie supus/supuşi obligaţiei de întreţinere conform Codului civil, în copie;
- după caz, cartea de identitate a reprezentantului legal, în copie;
- documentul care atestă încadrare în grad de handicap, în copie; PIS, PIRIS.
- acte doveditoare ale veniturilor (decizie de pensionare, cupon de pensie, ajutoare sociale/speciale, etc.);
- documente doveditoare a situaţiei locative (copia contractului locuinţei, a contractului de vânzare – cumpărare, copia actului de donaţie, copia actului de moştenire, copia contractului de închiriere), în cazul în care acestea există;
- anchetă socială – efectuată de primăria de domiciliu/reședință care va cuprinde date complete şi detaliate referitoare la petent şi toate rudele de gr. I indiferent de domiciliul acestora;
- dovada eliberată de serviciul specializat al primăriei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana cu handicap, prin care atestă că acesteia nu i s-a putut asigura protecţia şi îngrijirea la domiciliu sau în cadrul altor servicii din comunitate;
- documentele prin care se recomandă îngrijirea şi asistarea beneficiarului în regim instituţionalizat şi/sau orice alte documente care atestă situaţia beneficiarului şi îi conferă dreptul de a fi asistat şi îngrijit într-un serviciu social cu cazare (centru locuinţă protejată, centru rezidenţial), în copie;
- adeverinţă de la medicul de familie cu antecedentele personale patologice;
- investigaţii paraclinice: analize de sânge: HIV/SIDA, VDRL, Ag Hbs şi Ac. anti HVC, radioscopie toracică, etc.;
- evaluare psihologică;
- planul personalizat de viitor;
- deciziei de admitere dispusă de către Comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap Harghita;
- contractul de furnizare servicii semnat de părți, în original;
- diplomă de studii – copie;
şef centru: Feleki Ildikó
telefon: 0733553080
Comuna Secuieni, sat. Bodogaia, nr. 24, jud. Harghita
Beneficiarii potențiali au posibilitatea de a vizita centrul pentru a cunoaște condițiile de locuit și de desfășurare a activităților/serviciilor, în baza programării anterioare la numărul de telefon: 0733553080