Scopul serviciului este prevenirea marginalizării sociale a tinerilor cu handicap mental cu grad mediu sau accentuat, a tinerilor care ies din sistemul de protecţie a copilului, sau care se afla internaţi în centre rezidenţiale, dar pot fi integraţi în societate. Tinerii care beneficiază de acest serviciu au un dublu handicap, pe de o parte handicapul social, cauzat de lipsa susţinerii familiale (au fost copii orfani sau abandonaţi), iar pe de altă parte capacităţile lor intelectuale, care fac imposibil un start normal de viaţă independentă. Între această imposibilitate de a porni singuri în viaţă şi alternativa menţinerii stării lor de dependenţă totală prin internarea într-un centru rezidenţial, serviciul propune o a treia cale: asistarea tinerilor în locuinţe protejate şi ajutarea lor în a găsi locuri de muncă după posibilităţi, în sistemul atelierelor protejate sau pe piaţa muncii. Locuința Proteată Vlăhița este compusă dintr-un apartament cu 4 camere, care asigură găzduire pentru 5 beneficiari. Durata maximă a șederii tinerilor cu dizabilități în locuința protejată este de 5 ani, conform contractului de acordare a serviciilor, cu posibilitatea de prelungire.
Residential Sheltered House Vlăhița (Szentegyháza)
- creşterea calităţii vieţii tinerilor cu dizabilităţi, prin dezinstituţionalizarea şi integrarea lor în societate;
- încadrarea în muncă a tinerilor cu dizabilităţi potrivit pregătirii profesionale şi capacităţilor fizice, psihice şi intelectuale de care dispun;
- asistența de tip „locuință minim protejată” se centrează pe facilitarea accesului tânărului la toate resursele obişnuite ale comunităţii (sănătate, educaţie, muncă, relații sociale, cultură etc.); Implicarea beneficiarilor în activităţi administrative şi de gestionare a banilor;
- asistență și suport oferit tinerilor cu dizabilităţi pentru a-şi conduce independent viaţa, în acord cu propriile dorințe;
- reintegrare/reinserţie socială, familială a beneficiarilor, acolo unde este cazul
- asigură asistență beneficiarilor pentru o viaţă independentă;
- acordă asistență la locul de muncă pentru beneficiari şi intermediază pentru locul de muncă între angajatorii şi beneficiari;
- asigură găzduire, hrană, cazarmamentul şi condiţiile igienico-sanitare corespunzătoare tinerilor cu dizabilități;
- asigură activitate de asistență medicală, prin înscrierea beneficiarilor la un medic de familie;
- acordă consiliere în vederea dezvoltării relaţiilor sociale;
- asigură consiliere juridică;
- organizarea unor activități cultural educative şi de socializare atât în interiorul grupului cât şi în afara acestuia
Acordarea serviciilor sociale se stabilește în urma evaluării situaţiei psiho-socio-economice, pe baza anchetei sociale şi a certificatului de încadrare în grad de handicap a tânărului. Aprobarea, respingerea, suspendarea sau încetarea dreptului la servicii de asistenţă socială pentru beneficiarii de servicii sociale se face de către Comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap.
Beneficiarii centrului trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
- să fie încadrați într-un grad de handicap (accentuat, mediu, ușor);
- tipul de handicap este mental şi asociat acestuia;
- solicitanții provin din instituțiile de protecţie ale persoanelor cu dizabilităţi din subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Harghita;
- au vârsta de peste 18 ani;
- au domiciliul în județul Harghita;
- nu se pot gospodări singuri;
- nu dețin locuință și/sau nu realizează venituri;
- sunt lipsiți de susținători legali sau aceștia nu pot să-şi îndeplinească obligaţiile datorită stării de sănătate sau situaţiei economice şi a sarcinilor
- se confruntă cu riscul excluziunii sociale
Șef serviciu: Bogos Gyöngyvér
- tel: 0735 206 091
- e-mail: locuinteprotejate@yahoo.com
Orașul Vlăhița, Str. Mihai Eminescu nr.2/19
Biroul de coordonare: Miercurea-Ciuc, str. Revoluției din Decembrie, nr. 26/B/1
Luni – vineri: cu programare prealabilă, între orele 10–18