Skip to content Skip to main navigation Skip to footer

„Creșterea gradului de acoperire a nevoilor de servicii sociale în județul Harghita prin dezinstituționalizarea copiilor aflați în grija statului și dezvoltarea serviciilor alternative de îngrijire a acestora în comunitate”

Proiectul este cofinanțat din Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR), prin Programul Operațional Regional 2014-2020. Valoarea totală a contractului este de 5.475.578,00 lei, din care 4.569.739,99 lei (aproximativ 980 euro) reprezintă finanțare nerambursabilă, diferența – aproape 906.000 lei – fiind suportată de Consiliul Județean Harghita prin DGASPC Harghita. Perioada de implementare a proiectului este de 41 de luni, în perioada 01.04.2019 – 31.08.2022.

În cadrul Programului Operațional Regional REGIO 2014-2020 Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Harghita, instituție subordonată Consiliului Județean Harghita  va realiza un proiect deosebit în orașul Cristuru-Secuiesc: construirea a două case de tip familial pentru cei 24 de copii, care în momentul de față trăiesc în Centrul de Plasament pentru Copii cu Handicap Sever Cristuru-Secuiesc și a unui Centru de Consiliere și Sprijin pentru 126 de copii din oraș și din împrejurimi, precum și pentru părinții acestora. Potrivit contractului, complexul format din trei clădiri – casele de tip familial „Curcubeu” și „Witte”, precum și Centrul de Consiliere și Sprijin, cu o suprafață utilă totală de 1000 m2 – va fi gata până în septembrie 2022.

Obiectivul general al proiectului urmărește scoaterea din sistemul instituționalizat a celor 24 de copii cu dizabilități, integrarea lor în comunitate prin case de tip familial, precum și creșterea gradului de acoperire cu servicii sociale în județul Harghita.

Proiectul urmărește în primul rând îmbunătățirea condițiilor de viață pentru 24 de copii cu handicap sever.

Back to top
Megszakítás